Cererea scrisă a președintelui Traian Băsescu ca parlamentarii să respingă la votul final ordonanța prin care s-a introdus de la 1 aprilie o acciză suplimentară la motorină și la benzină a fost ironizată de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
„E o poveste de adormit copiii”, a replicat Zgonea, estimând că PSD și UDMR, care susțin ordonanța, vor găsi majoritatea pentru a u risca respingerea măsurii.
Valeriu Zgonea l-a luat în schimb peste picior pe Crin Antonescu, după schimbarea de poziție a PNL, partidul care a întors de altfel de la votul final actul normativ în ședința de plen a Camerei. „Domnul Antonescu s-a răzgândit. Așa-s deputații. Vin rar și când vin vor să fie văzuți la televizor. Eu cred că vom găsi o majoritate să trecem această lege”, a comentat președintele Camerei Deputaților.
Cât despre demersul lui Băsescu, Zgonea i-a transmis acestuia că „poate să facă lobby”, dar că „mandatul parlamentar nu este imperativ”.